Ce este Organizația Mondială a Sănătății și cu ce se ocupă

  • A. Ce este OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este o organizație internațională cu rolul de a menține și de a coordona situația sănătății populațiilor de pe glob.

B. Ce înseamnă asta

OMS este o agenție a Națiunilor Unite (ONU) care se concentrează pe menținerea unui nivel de sănătate global cât mai ridicat. Înființată pe 7 aprilie 1948, Organizația reunește în prezent peste 150 de state membre. Sediul central este la Geneva, dar există reprezentanțe în peste 140 de țări și 6 birouri regionale. Țările membre trimit delegați în Adunarea Mondială a Sănătății, forumul în care se iau deciziile Organizației și se stabilesc politicile acesteia. Orice stat membru ONU este eligibil ca membru al Organizației. Rolul OMS este să ofere asistență în cazul unor urgențe de sănătate, să seteze priorități de cercetare și să disemineze informații despre sănătate. Tot Organizația stabilește normele de sănătate, promovează și monitorizează implementarea lor. Acțiunile prin care OMS urmărește îndeplinirea acestor misiuni sunt diverse. Spre exemplu, pe lângă campanii pentru prevenirea unor noi cazuri de malarie prin distribuirea de plase împotriva țânțarilor, Organizația promovează și siguranța rutieră, pentru a reduce numărul de morți legate de trafic.

C. De ce contează pentru tine

România este membră a OMS. Diin 1991, la București există și un birou OMS care coordonează activitățile organizației din țara noastră. Prioritățile Biroului sunt stabilite printr-un acord între Organizația Mondială a Sănătății și țara respectivă. Biroul va colabora apoi cu instituții naționale și partenerii internaționali pentru a duce la îndeplinire obiectivele.

În plus, Organizația Mondială a Sănătății se ocupă și de urgențele de sănătate. OMS stabilește cum își cheltuie bugetul și poate aloca sume speciale pentru combaterea anumitor boli (spre exemplu malarie, SIDA sau tuberculoză). Organizația stabilește când o epidemie devine o pandemie (adică răspândirea bolii este globală, în mai multe țări sau continente) și ajută la coordonarea luptei împotriva bolii.