Ce prevede planul de pace al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu și de ce îl respinge Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a respins, marți, planul de pace al președintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, care a fost elaborat pentru a rezolva conflictul Israel și Palestina, dar care pare să complice și mai mult relațiile dintre cele două state.

Ce este planul de pace pentru Orientul Mijlociu

Președintele SUA, Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu au anunțat, în urmă cu o săptămână, planul de pace pentru Orientul Mijlociu, care prevede suveranitatea Israelului asupra întregului Ierusalim.

„Împreună putem începe o nouă eră în Orientul Mijlociu. Unii spun că e unul dintre cele mai dificile acorduri. Nu e nimic mai dificil, dar avem o obligaţie faţă de umanitate pentru a-l realiza. Acordul de azi este o oportunitate istorică pentru palestinieni pentru ca ei să îşi obţină propriul stat independent. După 70 de ani cu progrese puţine, aceasta ar putea fi ultima oportunitate pe care o au”, a declarat Donald Trump.

„Cred că ne vom aduce aminte şi de această zi peste secole, pentru că în această zi sunteţi primul preşedinte care a recunoscut teritoriile esenţiale pentru securitatea noastră şi pentru moştenirea noastră ca fiind israeliene. Aţi creat azi o cale realistă pentru o pace durabilă. Domnule Trump, sunteţi cel mai bun prieten pe care l-a avut Israelul vreodată la Casa Albă”, a spus și Benjamin Netanyahu.

În sală s-a râs și s-a aplaudat, dar trebuie menționat faptul că planul de pace a fost anunțat în absența reprezentanților Palestinei. Nu au fost prezenți nici oficialii din Egipt, Iordania, Siria, Liban și Arabia Saudită, astfel că acordul a fost mai degrabă o propunere.

Din punct de vedere economic, acordul prevede investiții de 50 de miliarde de dolari destinate teritoriilor care le revin palestinienilor în următorii 10 ani, ceea ce ar duce la crearea a un milion de locuri de muncă.

Lucrurile sunt însă mult mai complicate pe plan politic, întrucât acordul prevede ca Ierusalimul să fie capitala indivizibilă a Israelului, care va avea rolul de a proteja locurile sfinte. În plus, Iordania ar rămâne custode al Esplanadei Moscheilor, iar Palestina ar avea dreptul să își proclame capitala într-un cartier al Ierusalimului de Est arab. Este vorba despre Abu Dis, un sat care a fost separat de Ierusalim de zidul construit de israelieni la granița Cisiordaniei pentru a preveni atacurile teroriste.

Planul mai prevede și alipirea coloniilor evreiești din Cisiordania la Israel, multe dintre aceste colonii aflându-se în Palestina. Israelului ar urma să îi revină și Valea Iordanului, dar asta ar însemna ca teritoriile care i-ar reveni viitorului stat palestinian să fie enclave în Israel. De asemenea, refugiații palestinieni nu se vor putea întoarce pe teritoriul Israelului, întrucât acesta ar deveni un stat cu populație preponderent musulmană și arabă.

Palestina ar urma să fie demilitarizată, iar Israelul ar îngheța construcția de colonii în Cisiordania timp de patru ani. În aceste condiții, planul lui Trump pare să fie unul pro israelian, iar asta o spun mai mulți analiști.

Donald Trump este primul președinte american care a decis să recunoască Ierusalimul drept capitala Israelului şi să-şi mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, spre nemulțumirea palestinienilor, care consideră Ierusalimul capitala Palestinei.

De altfel, palestinienii au refuzat planul de pace propus de Trump, pe motiv că orice acord care nu arogă Israelului statutul de „ocupant” ar fi escrocheria secolului”, aluzie la denumirea informală dată planului: „Acordul secolului.”

„Vreau să le spun lui Donald Trump şi Benjamin Netanyahu că Ierusalimul nu este de vânzare. Niciunul dintre drepturile noastre nu este de vânzare, nu acceptăm compromisuri. Planul este o conspiraţie şi nu va funcţiona. Poporul palestinian respinge propunerea, planul va ajunge în coşul de gunoi al istoriei. Nu ne vom preda. Planul este palma secolului, nu acordul secolului”, a declarat Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene.

Ulterior, Turcia a acuzat că planul de pace american este unul de ocupație și nu va putea rezolva niciodată conflictul din Orientul Mijlociu.

„Pretinsul plan de pace al Statelor Unite este născut mort. Este un plan de ocupaţie urmărind să ucidă o soluţie cu două state şi să obţină prin forţă teritorii palestiniene. Poporul palestinian şi pământul său nu pot fi cumpărate. Nu vom accepta nimic care să legitimeze ocupaţia israeliană şi persecuţiile. Îi vom sprijini întotdeauna pe fraţii noştri palestinieni. Nu va fi niciodată pace în Orientul Mijlociu fără să fie pus capăt politicii de ocupaţie. Nu vom sprijini niciodată niciun plan care nu va fi acceptat de palestinieni”, a declarat ministrul turc de Externe într-un comunicat.

Despre planul de pace pentru Orientul Mijlociu a vorbit și fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu. Acesta a precizat că planul presupune decizii foarte complicate și are șanse minime fără acordul palestinienilor.

„În acest moment se amestecă mesajele, se consideră că de fapt sunt oferte făcute pentru contexte politice interne. Palestinienii au respins din start acest plan, ei ar trebui să facă demersuri inclusiv ca să desființeze Hamasul, care practic stăpânește Fâșia Gaza în acest moment. Este vorba de reconfigurarea unor teritorii, Israelul ar trebui să se apropie de Egipt, statul palestinian să nu aibă armată. Deci sunt decizii foarte complicate, extrem de sensibile în a fi luate, iar din acest punct de vedere, evident, contextul extern este hotărâtor”, a declarat Cristian Diaconescu.

Uniunea Europeană a respins planul lui Donald Trump

UE a criticat planul de pace pentru Orientul Mijlociu, principala preocupare fiind legată de dorința Israelului de a anexa Valea Iordanului. Șeful diplomației europene, Josep Borell, a declarat că inițiativa americană se îndepărtează de parametrii conveniţi la nivel internaţional, reamintind de atașamentul UE față de „o soluţie negociată fondată pe coexistenţa a două state, pe baza frontierelor din 1967, cu schimburi de terenuri echivalente, conform a ceea ce ar putea fi convenit între părţi, cu un stat Israel şi un stat Palestina independent, democratic, unit, suveran şi viabil, existând alături în pace, securitate şi recunoaştere reciprocă.”

Oficialul a precizat că pentru o pace justă și durabilă este nevoie de negocieri directe între Israel și Palestina, subliniind chestiunile legate de frontiere, de statutul Ierusalimului, de securitate şi de refugiaţi.

„Uniunea Europeană face apel la cele două părţi să se angajeze din nou (în negocieri – n.r.) şi să se abţină de la orice acţiune unilaterală contrară Dreptului internaţional care ar putea exacerba tensiunile. Conform Dreptului internaţional şi rezoluţiilor pertinente ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, UE nu recunoaşte suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate din 1967. Măsurile în vederea anexării, dacă ele vor fi puse în aplicare, nu vor putea trece fără a fi contestate”, a mai spus Josep Borell.