Cât costă să elimini total cărbunele din țară? Pentru cea mai mare economie din Europa răspunsul a fost 44 miliarde de euro

Sustenabilitatea surselor de energie și protejarea mediului sunt subiecte care au început să capteze mai des interesul publicului abia în ultimele decenii, iar guvernele economiilor dezvoltate adoptă legislații dure cu efect pe termen lung și pun pe masă zeci de miliarde de euro în încercarea de a se îndepărta de sursele de energie din prezent care poluează, precum cărbune și petrol – în timp ce păstrează echilibrul în economie.

Guvernul din Germania a reușit să încheie un acord cu landurile a căror economie avea la bază extracția și procesarea cărbunelui în mod predominant, încât aceste regiuni vor pierde cel mai mult din punct de vedere al locurilor de muncă.

Pentru compensații și beneficii, guvernul a negociat un pachet de 40 de miliarde de euro, care vine cu promisiunea că va reuși până în 2038 să elimine cărbunele din economie, potrivit FT.

În același timp, oficialii de la Berlin au negociat să ofere separat 4,35 de miliarde de euro pentru companii de utilități precum RWE – care a fost de acord să închidă mai devreme de termen o parte din termocentrale.

Astfel, acordul semnat joi în Germania marchează îndepărtarea ultimului obstacol care stătea în calea tranziției istorice spre energie regenerabilă pe care o demarează cea mai mare economie din Europa.

Coaliția guvernamentală condusă de cancelarul Angela Merkel a promis anul trecut că va închide toate termocentralele pe cărbune din țară și a început de atunci o luptă crâncenă pentru susținere politică din partea guvernelor federale, în special a celor din Renania de Nord – Westfalia, Brandenburg și Saxonia, cu care a semnat acordul.

În urma acestui acord, Germania este pe un traseu în care se obligă să renunțe atât la cărbune cât și la energia nucleară în același timp, ceea ce obligă guvernul să ia măsuri pentru a spori capacitățile de producție pe surse de energie „curată.”

Până la finalul deceniului, Berlinul își impune să poată acoperi cel puțin 65% din necesarul de energie electrică din surse de energie regenerabilă.

„Germania, care este cea mai puternică și cea mai de succes națiune industrială din lume, face pași curajoși pentru a lăsa în urmă era combustibililor fosili”, spune Olaf Scholz, ministrul de Finanțe al Germaniei.

Problema poluării și a resurselor limitate este una din ce în ce mai presantă în contextul în care specialiștii și autoritățile emit noi avertismente în fiecare săptămână.

Săptămâna aceasta, în cadrul convenției Organizației Națiunilor Unite pentru Biodiversitate, a fost lansat un proiect pentru salvarea speciilor pe cale de dispariție, după ce ONU a avertizat că omenirea mai are la dispoziție doar 10 ani pentru a salva biodiversitatea Terrei.