Davos 2020: Unde a greșit capitalismul? 2.153 de miliardari au mai mulți bani decât 4,6 miliarde de oameni la un loc

Întâlnirea anuală din orașul elvețian Davos, organizată sub egida World Economic Forum, aduce la un loc peste 3.000 de persoane, de la politicieni și până la oameni de business, și servește drept un loc al dialogului pentru marile probleme ale lumii.

Cu figuri variate, de la oameni precum controversatul miliardar George Soros, șeful Facebook, Mark Zuckerberg și până la solistul trupei U2, Bono, ediția din 2020 ridică două probleme presante care s-au accentuat în ultimii ani: schimbările climatice și inegalitatea.

Un studiu prezentat astăzi în cadrul forumului de la Davos arată că majoritatea oamenilor sunt de părere că bogații devin din ce în ce mai bogați, în timp ce restul societății se chinuie să supraviețuiască, potrivit CNBC.

Un procent de 56% dintre cei care au răspuns la studiul realizat de firma de consultanță Edelman au fost de acord cu afirmația: „Capitalismul, în forma în care există astăzi, face mai mult rău decât bine în lume”, în timp ce 78% sunt de acord că „bogații devin din ce în ce mai bogați, în timp ce oamenii de rând se chinuie să își achite facturile.”

Oamenii din 15 țări se prezintă pesimiști cu privire la viitor, credința generală fiind aceea că nu le va fi mai bine peste 5 ani, un trend care se regăsește cu precădere în țări dezvoltate precum Japonia, Franța, Germania și Italia, arată „Barometrul Încrederii”, realizat de Edelman pe un eșantion de 34.000 de persoane în 28 de țări, în perioada octombrie – noiembrie 2019.

Iar realitatea susținută de statistici arată că inegalitatea este în creștere și că distribuția averilor reprezintă în continuare o problemă.

Cei mai bogați 2.153 de miliardari au o avere cumulată mai mare decât 4,6 miliarde de oameni la un loc, în contextul în care populația planetei a trecut de 7,7 miliarde locuitori în 2020, arată o cercetare publicată la Davos de fundația internațională Oxfam.

„Dacă ne imaginăm că fiecare persoană ar sta efectiv pe averea lor, sub forma unor teancuri de bancnote de 100 de dolari, majoritatea oamenilor din lume ar sta pe podea. O persoană din clasa mijlocie dintr-o țară bogată ar sta pe o grămadă de bani la înălțimea unui scaun. În același timp, cei mai bogați doi oameni din lume ar putea sta pe grămezi de bani care să-i înalțe până în spațiul cosmic”, notează autorii cercetării, care le cer guvernelor să implementeze politici prin care să reducă inegalitatea.

Jeff Bezos, fondatorul companiei Amazon, este cel mai bogat om din lume în prezent, cu o avere estimată la 116,4 miliarde dolari, potrivit Forbes. Al doilea cel mai bogat om din lume este Bernard Arnault, miliardarul francez care deține grupul de lux LVMH – Louis Vuitton, Moet – cu o avere de 116 miliarde dolari.

Pentru a completa tabloul inegalității, autorii raportului Oxfam estimează că dacă o persoană ar fi început să economisească 10.000 de dolari pe zi de când a început construcția piramidelor (n.r: circa 2.600 î.h.), încă ar fi cu 80% mai săracă decât oricare dintre cei mai bogați cinci oameni din lume.

Oxfam propune guvernelor să înceapă să reducă inegalitatea de la fiscalitate, prin aplicarea unor taxe mai mari cu 0,5% pe averile bogaților, de-a lungul următorilor zece ani. O astfel de majorare de 0,5% pe averile bogaților ar genera destule venituri pentru a crea 117 milioane de noi locuri de muncă în sectoare precum educație și sănătate, potrivit cercetătorilor.

„Averile extrem de mari sunt dovada unui sistem care a dezamăgit. Guvernele trebuie să ia măsurile necesare pentru a reduce semnificativ diferența dintre bogați și restul societății și trebuie să prioritizeze bunăstarea tuturor cetățenilor înaintea creșterilor nesustenabile și a profiturilor”, notează Oxfam.

Mesajul legat de inegalitate nu este nou, mai mulți economiști și mai multe instituții ridicând această problemă în ultimii ani.

La începutul anului, Kristalina Georgieva, șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), le-a cerut autorităților de reglementare din întreaga lume să își regândească sistemul fiscal și să ia în considerare varianta taxării progresive – ceea ce presupune impozite mai mari pentru bogați.

Și Elizabeth Warren, tânăra speranță a democraților americani, a promis că dacă va câștiga cursa prezidențială va implementa un sistem de taxare progresivă.