Peste 1.300 de guverne, primării și consilii locale din toată lumea strigă în cor „Urgență climatică.” România tace

Încălzirea globală care a accelerat înspre o criză climatică a determinat deja un număr de 1.330 de guverne, primării și consilii locale din întreaga lume să declare stare de „Urgență climatică.”

Însă niciuna dintre cele peste 1.300 de instituții nu este din România. În restul lumii, doar luna aceasta orașe precum Barcelona, San Diego, Boston sau Nottingham au intrat în rândurile celor care au declarat stare de urgență climatică, potrivit datelor asociației Climate Emergency Declaration and Mobilisation in Action (CEDAMIA).

La o privire de ansamblu asupra hărții, România este una dintre puținele țări europene în care nici administrația centrală și nici cea locală nu s-au gândit să tragă un semnal de alarmă încă.

Anunțurile îndrăznețe din ianuarie ar putea da tonul unui an înțesat de astfel de declarații civice, în contextul în care politicienii trebuie să ofere un răspuns la problema climatică din ce în ce mai presantă – mai ales că în unele țări urmează un an electoral.

„Nu ne mai permitem să spunem că avem nevoie de schimbări cu efect pe plan climatic pentru a face mai frumos un viitor al copiilor sau nepoților noștri. Efectele negative și schimbările se întâmplă acum”, a spus Matt O’Malley, consilier local în orașul american Boston, citat de QZ.

Populația totală a celor 1.330 de instituții care au declarat stare de urgență se ridică la 814 milioane de oameni, ceea ce înseamnă că aproape 1 din 10 oameni la nivel global trăiesc în comunități care recunosc problema și sunt gata să ia măsuri.

Orașul australian Darebin a fost prima administrație care a declarat „Urgență climatică” în 2016. Un procent de până la 98% dintre cele 1.330 de administrații au recunoscut problema abia în 2019.

Nu există până acum o definiție comun acceptată la nivel global cu privire la înțelesul acestei stări de urgență. Pentru unele administrații înseamnă doar recunoașterea problemei astfel încât să poată accesa fonduri în acest sens.

În același timp, pentru alții reprezintă un angajament și încercarea de a implementa o serie de măsuri reale pentru a reduce impactul schimbărilor climatice. Pentru un al treilea segment, reprezintă doar recunoașterea oficială a încălzirii globale ca amenințare majoră.

În ceea ce privește sistemele publice de sănătate, declararea unei stări de urgență constă în acceptarea amenințării drept un pericol iminent pentru sănătate, ceea ce deschide poarta pentru diverse programe locale sau naționale.

„Trebuie să recunoaștem că declararea unei stări de urgență este opusul atitudinii prin care declarăm că schimbările climatice nu există”, punctează Thomas A. Burke, unul dintre directorii celebrului institut Johns Hopkins.

Cercetătorul susține că sistemele publice de sănătate trebuie să se pregătească și pentru aceste amenințări imprevizibile, iar conștinentizarea problemei reprezintă totuși un pas înainte față de țările care ignoră încă această nevoie – cum ar fi România.