Anunțul organizatorilor Australian Open, în urma incendiilor devastatoare: „Am luat măsuri suplimentare”

Organizatorii de la Australian Open s-au declarat optimiști cu privire la șansele ca turneul din Melbourne să ia startul la data programată (20 ianuarie), în ciuda faptului că mai mulți tenismeni s-au exprimat în favoarea amânării comepetiției în cazul în care fumul incendiilor care au ucis până acum 25 de oameni și milioane de animale ar pune în pericol sănătatea jucătorilor.

„Ținând cont de informațiile de care dispunem pentru moment – cu calificările care vor avea loc săptămâna viitoare – previziunile sunt bune. Nu preconizăm nicio întârziere și am luat măsuri suplimentare pentru a garanta că Australian Open se va putea desfășura așa cum este prevăzut.

Incendiile cele mai apropiate sunt la câteva sute de kilometri de oraș. Am alocat mijloace suplimentare considerabile pentru analiză, urmărire și logistică, pe tot parcursul turneului. La fața locului vor fi experți în meteorologie și calitatea aerului care vor analiza toate datele disponibile în direct și vor evalua în timp real calitatea aerului la Melbourne Park”, a declarat Craig Tiley, președintele Federației Australiene de Tenis.

În cazul în care fumul toxic va pune în pericol sănătatea jucătorilor și a spectatorilor de la Australian Open, organizatorii vor putea întrerupe meciurile până în momentul în care se va stabili că pericolul a trecut. Riscul ca turneul să fie anulat este foarte mic, în condițiile în care Melbourne Park dispune de trei arene acoperite și opt terenuri interioare.

Australian Open se desfășoară în perioada 20 ianuarie – 2 februarie 2020. Simona Halep va face deplasarea la Melbourne pentru primul Grand Slam al anului după ce va juca la turneul din Adelaide, orașul natal al antrenorului Darren Cahill, în perioada 12-20 ianuarie.