Debut cu dreptul la Australian Open: „Pur și simplu superb, Simona Halep!”

Foto: captură Twitter WTA

Simona Halep (locul 3 WTA) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după 7-6, 6-1 cu Jennifer Brady, la capătul unui meci care a durat o oră și 38 de minute. Campioana de la Wimbledon va juca în al doilea act al competiției împotriva britanicei Harriet Dart (locul 173 WTA).

În primul set al meciului jucat pe Margaret Court Arena, Simona a avut nevoie de intervenția fizioterapeutului, după ce s-a dezechilibrat și a căzut. Fostul lider mondial a acuzat dureri la mâna dreaptă și a cerut timeout medical, la scorul de 5-6. După ce a fost bandajată, sportiva a continuat partida și nu i-a mai dat nicio șansă adversarei.

Simona a închis primul set la 7-6 și l-a câștigat pe cel de-al doilea cu 6-1. Pentru victoria din primul tur al turneului din Melbourne, sportiva din Constanța a primit un cec în valoare de 90.000 de dolari.


„A fost un meci dificil. Am mai jucat acum câteva luni și am ajuns până la setul decisiv. Mă bucur că am trecut de acest meci, aștept turul următor. Mă simt foarte bine în Australia, îmi place să joc aici.

În setul al doilea mi-am găsit ritmul mai bine, am reușit s-o plimb mai mult pe teren. Am fost mai puternică și m-am descurcat mai bine în setul secund. E foarte bine că îl am pe Darren înapoi echipa mea”, a declarat Simona Halep la finalul partidei, precizând că simte dureri la încheietura mâinii, dar speră să se recupereze repede și să fie pregătită sută la sută pentru confruntarea din turul 2 la Australian Open.


„Pur și simplu superb, Simona Halep”, a fost mesajul postat pe rețelele sociale de organizatorii turneului.

În următorul act al competiției, Simona se va duela cu britanica Harriet Dart, care a trecut în primul tur de Misaki Doi (locul 82 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6. Partida este programată joi, 23 ianuarie, de la o oră care va fi anunțată ulterior.