Trebuia anulat Australian Open? O sportivă s-a prăbușit pe teren din cauza fumului toxic. Organizatorii ridică din umeri

Foto: captură Twitter ESPN Australia & NZ

Meciuri anulate în calificări, abandonuri din cauza fumului și calității precare a aerului și sportivi care acuză organizatorii de nepăsare. La asta se poate rezuma până acum Australian Open, primul Grand Slam al anului.

Eugenie Bouchard, Liam Broady, Dalila Jakupovic și Bernard Tomic au avut probleme serioase de respirație, zilele trecute, în meciurile de calificare din cadrul turneului care se desfășoară în Melbourne, oraș afectat de incendiile de vegetație care au devastat Australia. Organizatorii au suspendat inițial mai multe partide și apoi le-au anulat din cauza ploilor și furtunilor care au făcut aerul irespirabil, dar insistă că turneul programat în perioada 20 ianuarie – 2 februarie se va juca în condiții optime.

Pentru Dalila Jakupovic, aventura la Australian Open s-a încheiat în calificări, când s-a prăbușit pe teren după ce a inhalat fumul toxic și s-a văzut nevoită să abandoneze. Slovena o conducea cu 6-4, 5-6 pe Stefanie Voegele în momentul în care comis o dublă greșeală din cauza unei crize de tuse, relatează Business Insider.

În timp ce membrii staff-ului s-au grăbit să îi acorde primul ajutor, sportiva de 28 de ani, care în primul set a avut nevoie de aparatul pentru respirat, i-a anunțat că nu mai poate continua partida.


„Organizatorii au spus că au verificat calitatea aerului și că totul a fost în regulă. Nu este vorba despre poluare, ci de fum, e ceva diferit față de ce am întâlnit până acum. Jucăm în China și în alte țări care au orașe poluate, dar ăsta e fum, e ceva cu care nu suntem obișnuiți. Suntem supărați și dezamăgiți, am crezut că vor avea mai multă grijă de noi”, a declarat Dalila Jakupovic pentru CNN la finalul partidei. Jucătoarea a precizat că ar fi fost amendată de prganizatori dacă ar fi refuzat să intre pe teren.

Și Eugenie Bouchard s-a plâns de condițiile de sfășurare a partidelor programate la Melbourne. La finalul victoriei din calificări cu You Xiaodi, canadianca a declarat că în timpul jocului a simțit dureri în piept și „ace în plămâni.” Liam Broady a spus și el că s-a chinuit să respire în meciul cu Ilya Ivashka, în timp ce Bernard Tomic a avut nevoie de asistență medicală din cauza problemelor de respirație.

În ciuda numeroaselor plângeri cu privire la calitatea precară a aerului, directorul turneului, Craig Tiley, a declarat că sănătatea jucătorilor și a spectatorilor de la Australian Open rămâne o prioritate pentru organizatori, precizând că prognoza meteo pe termen scurt și lung este bună, astfel că deciziile vor fi luate pas cu pas.

Organizatorii turneului au anunțat că au introdus un sistem de măsurare a poluării aerului care îi va ajuta să decidă când este cazul că suspende meciurile dacă sănătatea sportivilor sau a spectatorilor este pusă în pericol.

Astfel, o partidă va fi suspendată dacă totalul de particule fine solide şi lichide din aer atinge 200 (al cincilea grad pe scara de măsurare). La al patrulea grad (între 97 şi 200), serviciul medical şi organizatorii vor discuta despre posibilitatea întreruperii jocului, iar arbitrul va lua o decizie în acest sens. Un meci nu va putea fi întrerupt înainte de disputarea unui număr egal de game-uri sau la finalul unui tiebreak.

Simona Halep se numără printre sportivele care participă în acest an la Australian Open. Constănțeanca își dorește să câștige turneul din Melbourne, dotat cu premii în valoare totală de 71 de milioane de dolari (feminin, masculin, dublu și dublu mixt), dar este conștientă că obiectivul este greu de realizat în aceste condiții.

„Vreau să câștig foarte mult Australian Open, dar este foarte dificil, în special din cauza temperaturilor. Câteodată este foarte frig, nu îmi este ușor să mă adaptez la astfel de schimbări. Pentru mine a fost foarte greu să reușesc să joc în finala din 2018 din cauza umidității aerului, mi-a pus probleme. Eu trebuie doar să fiu pregătita pentru fiecare meci, doar să joc fără să mă gândesc la rezultat. Nu îmi place să pun presiune pe mine”, a spus Simona.

Cel puțin 28 de persoane și peste jumătate de miliard de animale și-au pierdut viața în urma incendiilor de vegetație care au izbucnit în Australia pe 1 iulie 2019 și care continuă să producă pagube.